A început construcția Stadionului din Nisporeni!!!

La Nisporeni au demarat astăzi lucrările la construcția sau mai bine zis, la reconstrucția stadionului din localitate. Un stadion ultradomern, conform rigorilor europene urmează să fie dat în exploatare peste 3 ani. La ceremonia religioasă, care a precedat începutul construcției au participat domnul Constantin Botnari, secretarul general al Partidului Democrat din Moldova și domnul Vasile Bâtcă, ministrul agriculturii, mediului și dezvoltării regionale. 

Câteva precizări:

1. Stadionul va avea o capacitate de 6 (șase) mii de locuri (a 3-a categorie UEFA).
2. Stadionul va fi reconstruit. Adică actuala tribună va rămâne și va fi reparată. În plus se va construi încă o tribună acoperită, vizavi de actuala tribună centrală. Fosta lojă VIP va fi demolată (deja a fost demolată astăzi), iar în locul ei se va construi un bloc întreg, cu birouri, vestiare, sală de forță, hotel și desigur lojă VIP. 
3. Stadionul va avea piste de alergări.
4. Guvernul a alocat deja 7 milioane de lei pentru demararea lucrărilor. În total, costul lucrărilor sunt estimate la 80 de milioane de lei sau circa 4 milioane de euro.
5. Stadionul va avea gazon natural.

Conform contractului agentul economic este obligat să dea în exploatare Arena în noiembrie 2020. Însă autoritățile noastre susțin că lucrările se vor finisa mult mai devreme, în toamna anului 2019 și vor dura doar 2 ani. 

În cazul în care totul va decurge conform proiectului, Arena din Nisporeni va putea găzdui meciuri internaționale, iclusiv cupe europene sau partide cu participarea naționalelor Moldovei.

Ceremonia de demarare a lucrărilor a fost precedată de o slujbă susținută de 4 preoți, tradiție locală. La ceremonie, pe lângă persoane oficiale au asistat copii din cele 4 grupe de fotbal de la școala sportivă din Nisporeni, cât și foști sportivi de performanță, de exemplu halterofilul Igor Bour. 

Actualul Stadion din Nisporeni s-a construit timp de 3 ani și a fost dat în exploatare în anul 1979, însă a fost deschis oficial un an mai târziu, în 1980, odată cu deschiderea Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova. 

Attachment

Leave a Comment

(required)

(required)